Descoperiti Regiunea Nord-Est

Misiunea noastra

ADR este un generator de dezvoltare economico-sociala a Regiunii Nord-Est. ADR elaboreaza si promoveaza strategii, atrage resurse, identifica si implementeaza programe de finantare si ofera servicii pentru stimularea cresterii economice durabile, a parteneriatelor si spiritului antreprenorial.

.....................................................................

Ghidul Investitorului
pentru Regiunea Nord-Est

.....................................................................

Descopera Nord-Estul Romaniei

.....................................................................

Surse de finantare

Viziteaza pagina web dedicata Regio in Regiunea Nord-Est!

Evenimente

GPP-STREAM – Green Public Procurement and Sustainability Tools for Resource Efficiency Mainstreaming

Programul de finantare: Interreg Europe, apelul 3
Obiectiv Specific – 4.2 Imbunatatirea politicilor privind economia cu utilizare eficienta a resurselor.
Buget total proiect: 1.413.145 Euro
Buget aferent ADR Nord-Est: 126.625 Euro
Durata: 24 luni (faza 1) + 24 luni (faza 2)
Lider de proiect: Autonomous Region Friuli Venezia Giulia IT

Proiectul de cooperare interregionala GPP-STREAM – ”Green Public Procurement and Sustainability Tools for Resource Efficiency Mainstreaming”, este finantat in cadrul celui de-al treilea apel al Programului de Cooperare Interregionala Interreg Europe.

Obiectivul proiectului: Scopul proiectului este imbunatatirea gestionarii, implementarii si monitorizarii instrumentelor de politica care sa integreze aspecte/elemente privind achizitiile publice ecologice (APE) garantand ca beneficiile generate de eficienta utilizarii resurselor sunt maximizate si ca acestea devin obiective institutionalizate prin APE.

Exista inca multe oportunitati de imbunatatire a adoptarii APE, mai ales in raport cu programele finantate de UE si cu alte instrumente de politica, prin utilizarea instrumentelor create, de catre beneficiari, in monitorizarea implementarii APE, la nivelul organismelor competente, si in evaluarea beneficiilor integrarii APE, la nivel de instrument de politica.

Instrumente pentru APE, criterii comune privind mediul, materiale de instruire si birouri de asistenta au fost dezvoltate in intreaga Europa insa, consortiul de implementare considera ca exista inca o experienta limitata in ceea ce priveste includerea criteriilor de mediu in instrumentele de finantare si in punerea in aplicare a strategiilor dezvoltate in acest domeniu.

Proiectul GPP-STREAM propune abordarea politicilor care vizeaza adoptarea achizitiilor publice ecologice (APE) (Green Public Procurement - GPP) la nivelul regiunilor, intrucat:

  • la nivel regional (in unele state membre) se elaboreaza si adopta Planurile privind APE,
  • pot integra APE in cadrul tuturor instrumentelor de politica pe care se administreaza aici (n.n. regional),
  • pot achizitiona bunuri si servicii eco-inovatoare si eficiente din punct de vedere al utilizarii resurselor, jucand astfel, de asemenea, un rol semnificativ in promovarea economiilor mai eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor.

GPP-STREAM porneste de la ideea ca prin cooperare interregionala se poate contribui la integrarea politicilor privind APE prin administratiile implicate (Autoritati de Management – AM /Organisme Intermediare - OI) garantand diseminarea masurilor de eficienta a utilizarii resurselor si recunoasterea beneficiilor generate.

Instrumentul de politica vizat in cadrul proiectului

Proiectul vizeaza imbunatatirea POR in privinta dezvoltarii durabile si pentru tranzita catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon. La momentul aprobarii proiectului, Romania nu adoptase un plan national cu privire la achizitiile publice verzi desi circa 20% la suta din PIB este alocat spre achizitii publice (media europeana fiind de 16%). Atentia acordata APE trebuie privita nu doar prin prisma factorilor de mediu, ci si a beneficiilor sociale si economice pe care acestea le produc. Autoritatile contractante, care primesc finantare prin FEDR, pot dezvolta modele de buna practica ce pot fi preluate si de alte organisme publice si pot conduce la promovarea achizitiilor sustenabile.

Proiectul va lua in considerare o serie de abordari posibile:

  • achizitii directe de bunuri si servicii de catre autoritatea publica care gestioneaza instrumentul (AM) - cum sunt gestionate procedurile de achizitii publice si de catre cine si daca acestea includ bunuri si servicii pentru care exista criterii de mediu comune sau nu?
  • transferul de fonduri catre un organism regional / local autorizat pentru realizarea interventiei (OI) - dispozitiile privind APE trebuie sa fie incluse in actele / protocoalele care reglementeaza transferul de fonduri si trebuie sa se asigure ca organismul de implementare are cunostintele si abilitatile necesare pentru a include criterii de eficienta a resurselor in realizarea interventiei;
  • achizitionarea de bunuri si servicii de catre beneficiari selectati prin apeluri de proiecte (beneficiari de finantare) – adoptarea APE va fi stimulata prin revizuirea criteriilor de selectie si de atribuire, dar si a clauzelor de executie. Sistemele de verificare si control sunt esentiale pentru a se asigura ca angajamentul beneficiarilor de finantare are ca rezultat efectiv implementarea masurilor APE.

In toate cazurile, trebuie sa se defineasca si sa se puna in aplicare masuri specifice de monitorizare pentru a se tine seama de achizitiile verzi care se desfasoara in afara proceselor obisnuite de achizitii, dar si de faptul ca indicatiile si cerintele continute in regulamentele privind transferul de fonduri sau incluse in procedurile de selectie ale beneficiarilor de finantare sunt efectiv puse in aplicare.

De asemenea, vor fi impartasite metode comune pentru a permite si implica partile interesate in procesul de ecologizare a cererii la toate nivelurile si in toate etapele.

Obiective specifice:

  1. Identificarea, colectarea si schimbul de bune practici si instrumente de sprijin pentru adoptarea unor proceduri de achizitii publice ecologice orientate spre eficienta resurselor in cadrul organismelor responsabile de instrumentele de politica;
  2. Imbunatatirea integrarii obiectivelor si actiunilor APE in cadrul programelor de finantare si al planurilor sectoriale / de dezvoltare;
  3. Imbunatatirea capacitatii administratiilor nationale, regionale si locale de a-si alinia actiunile in vederea imbunatatirii implementarii APE;
  4. Imbunatatirea capacitatii de monitorizare a implementarii APE derulate prin implementarea unor instrumente de politica si planuri specifice;
  5. Stimularea cererii de bunuri si servicii ecologice in toate etapele implementarii instrumentelor de politica, inclusiv cele vizate, dar nu direct gestionate, de autoritatile care au elaborat instrumentele.

Activitatile derulate in cadrul proiectului vor fi marcate de organizarea a 5 evenimente transnationale de invatare, la care vor participa cel putin 300 de reprezentanti ai partilor interesate. Totodata vor fi organizate 13 seminarii pentru APE si vor fi elaborate 4 seturi de instrumente pentru aplicarea APE. Parteneriatul se asteapta ca 8 instrumente de politica din 5 tari UE sa integreze prevederi pentru APE, iar un numar de 40 de organisme de gestionare a instrumentelor de politica UE vor prelua instrumentele dezvoltate prin proiectul nostru.

Proiectul va fi implementat in 2 faze, cuprinzand o perioada de 4 ani, incepand cu data de 1 iunie 2018:

Faza 1 = 2 ani, reprezentata de actiuni privind realizarea analizei cadrului regional, schimbul de experienta si elaborarea unui plan de actiune regional privind transferul bunelor practici in regiunile partenere si a recomandarilor de politica

Faza 2 = 2 ani, reprezentata de activitatile pentru implementarea si monitorizarea masurilor incluse in planul de actiune

Parteneri:

  • Regiunea Autonoma Friuli Venezia Giulia (IT),
  • Regiunea LAZIO (IT),
  • Fondazione Ecosistemi (IT),
  • Ministerul Mediului (RO),
  • Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est (RO),
  • Municipalitatea of Gabrovo (BG),
  • Centrul pentru Sustenabilitate si Crestere Economica (BG),
  • Asociatia Municipalitatilor Ribera Alta Region (ES),
  • Auvergne-Rhône-Alpes Energie si Mediu (FR)

Informatii suplimentare: www.interregeurope.eu/gpp-stream

Persoana de contact din cadrul ADR Nord-Est:
Ramona Tanasa - Sef birou - Biroul Cooperare Externa
Telefon/ Fax: 0233 218071; 0233 218072; E-mail: ramona.tanasa@adrnordest.ro

---------------------------------

NEWSLETTER

Newsletter 1 / decembrie 2018
Newsletter 2 / martie 2019
Newsletter 3 / mai 2019
Newsletter 4 / august 2019
Newsletter 5 / noiembrie 2019
Newsletter 6 / februarie 2020
Newsletter 7 / aprilie 2020

---------------------------------

NOUTATI

Curs de pregatire in domenii precum achizitii private si teme de achizitii la nivel international

12/11/2020

Interesul legat de achizitiile publice verzi creste cu rapiditate la nivel national, iar cursurile care au obiect aceste tipuri de achizitii sunt ideale pentru cei care doresc sa aprofundeze acest domeniu interesant si cu impact pozitiv asupra mediului.

Clusterul ROVEST, USH Pro Business, Universitatea Spiru Haret si Sindicatul National al Specialistilor Experti in Achizitii Publice organizeaza in perioada 20-21 noiembrie 2020 cursul online privind achizitiile publice verzi. Cursul face parte din Programul National Comun “Formare/ Perfectionare Competente in Achizitii Publice” si se adreseaza practicienilor in domeniul achizitiilor publice verzi dar si managerilor si expertilor in achizitii care vor avea prilejul sa inteleaga ca pot obtine comenzi si incheia afaceri profitabile, daca cunosc mecanismele international in domeniu.

Se vor aborda diferite subiecte de interes, precum:

  • istoricul achizitiilor publice verzi si tematica Green deal;
  • achizitii inovative, sustenabile, circulare;
  • consultarea pietei ca parte a noii viziuni (achizitii colaborative);
  • documentatia de atribuire, proceduri;
  • intocmirea ofertei pentru o oferta competitiva;
  • eticheta ecologica ca mijloc de diferentiere a produselor verzi;
  • competente profesionale in achizitii;
  • impactul tranzitiei verzi si transformarii digitale asupra modelelor de afaceri; oportunitati CDI;
  • definirea notiunilor de standarde, sisteme de certificare si etichetari;
  • SSEE la nivel european, impact pe achizitii publice.

Pentru mai multe detalii despre curs, dar si despre modalitatea de inscriere, va rugam sa consultati documentele de mai jos.

Invitatie Curs Achizitii publice verzi_20-21 nov 2020
Agenda tematica_Curs achizitii publice verzi_20-21 noiembrie 2020
Formular inscriere_Curs Achizitii Publice verzi_20-21 noiembrie 2020

WEBINAR - Actiuni strategice pentru integrarea achizitiilor publice verzi in instrumentele de politica si asigurarea implementarii efective a acestora

29/09/2020

Cea de-a XIV-a editie a evenimentului italian, Forum Compraverde Buygreen, constituie deopotriva o oportunitate si un loc de intalnire a principalilor actori implicati in diseminarea si implementarea achizitiilor de bunuri si servicii durabile.

Evenimentul este imbogatit anual cu continut, interventii si prezente importante, devenind din ce in ce mai mult nu numai o oportunitate de a evalua stadiul tehnicii achizitiilor publice verzi, ci si contextul adecvat pentru compararea si lansarea de noi provocari pentru o economie dreapta si durabila.

Asadar, in cadrul editiei din acest an a forumului, proiectul GPP-STREAM va organiza webinarul european Actiuni strategice pentru integrarea achizitiilor publice verzi in instrumentele de politica si asigurarea implementarii efective a acestora .

Grupul tinta: webinarul vizeaza managerii de instrumente politice din intreaga Europa precum si expertii in achizitii publice, organizatiile care se concentreaza puternic pe inovare in serviciul durabilitatii, centre de cercetare, universitati si start-up-uri ancorate in proiecte inovatoare pentru obtinerea de solutii pentru protectia mediului si lupta impotriva schimbarilor climatice.

Data si ora: 08.10.2020, 15:00-16:00 CET

Participarea se face pe baza de inregistrare!

Prima sectiune a evenimentului va oferi o imagine de ansamblu asupra tipurilor de masuri strategice care au inspirat actiunile partenerilor in legatura cu instrumentele lor de politica.

A doua sectiune va fi dedicata unor exemple concrete de actiuni incluse in planurile de actiune ale partenerilor.

Sectiunea finala se va concentra asupra masurilor/ instrumentelor operationale care ar trebui adoptate pentru a asigura o implementare eficienta a unui plan de actiune.

Partenerii din cadrul proiectului GPP-STREAM care isi vor prezenta actiunile din planurile de actiune, sunt:
- Georgiana Nedelea, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est
- Corrado Campobasso, Regiunea Autonoma Friuli Venezia Giulia (urmeaza a fi confirmat)

Webinar national - Achizitiile publice ecologice (APE) instrument pentru atingerea obiectivelor continute in initiativele Pactului Ecologic European

22/07/2020

Al doilea webinar national, organizat de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor cu sprijinul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, va avea loc pe 23 iulie 2020, incepand cu ora 11:00.

Dezvoltat in cadrul proiectului GPP-STREAM, webinarul va avea ca subiect principal de discutie cum APE este instrument pentru atingerea obiectivelor ce sunt incluse in initiativele Pactului Ecologic European:
-    asigurarea neutralitatii climatice;
-    energie curate si la preturi accesibile;
-    transport durabil;
-    conservarea capitalului natural din Europa;
-    zero poluare in Europa;
-    tranzitia la economia circulara;
-    de la ferma la furculita.

Webinarul va fi impartit in 3 subiecte de discutie, precum:
-    care sunt rezultatele proiectului la sfarsitul fazei intai;
-    prezentarea actiunilor incluse in planul de actiune national si regional;
-    modul in care Romania va folosi investitiile din Pactul Ecologic European ca element cheie in planul de recuperare al Uniunii Europene.

Pentru a participa la webinar, va rugam sa va inregistrati la acest link pentru a avea un loc salvat.

Inregistrarea primului webinar, care a avut loc pe 09.04.2020, poate fi vizionat accesand sectiunea proiectului GPP-STREAM de pe pagina Interreg Europe.

Calea catre o dezvoltare durabila echilibrata cu ajutorul Achizitiilor Verzi

19/12/2019

Comportamentul economic si de consum al oamenilor este determinant pentru protejarea naturii. In acest sens, produsele si serviciile verzi reprezinta un factor cheie in ameliorarea starii mediului inconjurator si al sanatatii oamenilor. Comisia Europeana recunoaste rolul esential al achizitiilor publice ca motor pentru a sustine achizitiile de produse si servicii verzi, in sensul in care statele isi pot asuma criteriile pentru achizitii verzi in vederea stimularii pietei produselor verzi si in vederea atingerii tintelor de protectia mediului stabilite in Strategia 2020.

In acest trend  se inscrie si Proiectul GPP-STREAM, derulat de ADR Nord-Est sub cupola  Interreg Europe. Proiectul se adreseaza autoritatilor publice din 5 tari partenere, care coopereaza intre ele cu obiectivul comun de a promova eco-inovarea, eficienta resurselor si cresterea ecologica prin implementarea achizitiilor publice ecologice. Proiectul este coordonat de Regiunea Friuli Venezia Giulia si este implementat in parteneriat cu institutii din Bulgaria, Franta, Italia, Romania si Spania, care au o expertiza complementara in domeniul mediului si achizitiilor publice verzi.

Continuare >>>

Achizitiile publice verzi, pe agenda Regiunii Nord-Est

24/05/2019

Din dorinta de a adopta achizitiile publice ecologice (Green Public Procurement - GPP) si de a le insera in instrumentele de politica regionala, ADR Nord-Est s-a alaturat initiativei GPP STREAM, un proiect destinat autoritatilor publice din 5 tari partenere care vor coopera avand obiectivul comun de a promova eco-inovarea, eficienta resurselor si cresterea verde prin implementarea achizitiilor publice verzi.

In Romania, proiectul vizeaza imbunatatirea Programului Operational Regional, in vederea dezvoltarii durabile si tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon, in special prin achizitionarea pieselor de mobilier urban ecologic. La momentul aprobarii proiectului, Romania nu adoptase un plan national cu privire la achizitiile publice verzi, desi circa 20% la suta din PIB este alocat spre achizitii publice (media europeana fiind de 16%). Atentia acordata achizitiilor publice verzi trebuie privita nu doar prin prisma factorilor de mediu, ci si a beneficiilor sociale si economice pe care acestea le produc. Autoritatile contractante, care primesc finantare prin FEDR, pot dezvolta modele de buna practica ce pot fi preluate si de alte organisme publice si pot conduce la promovarea achizitiilor sustenabile.

In aprilie 2019, parteneri din Bulgaria, Spania, Franta, Italia si Romania, cele 5 tari participante in proiect, s-au intalnit in cadrul unui eveniment transnational de invatare si schimb de bune practici, care a avut loc la Alzira, in Spania.

Continuare >>>

Achizitiile publice verzi - solutie pentru protectia mediului

20/03/2019

Ministerul Mediului si Agentia Nationala pentru Achizitii Publice au emis Ordinul Nr. 1068/1652 din 4 octombrie 2018, privind aprobarea Ghidului de Achizitii Publice Verzi care cuprinde cerintele minime privind protectia mediului pentru anumite grupe de produse si sercivii ce se solicita la nivelul caietelor de sarcini. Acest ghid are ca scop principal furnizarea de informatii autoritatilor/entitatilor contractante “asupra cerintelor minime obligatorii privind protectia mediului ce trebuie avute in vedere la elaborarea, in conditiile legii, a documentatiei pentru atribuirea contractelor/acordurilor-cadru de Achizitii Publice Verzi aferente anumitor categorii de produse si/sau servicii […].” 

Ordinul mai sus mentionat este un sprijin important pentru proiectul GPP-STREAM (Green Public Procurement and Sustainability Tools for Resource Effiency Mainstreaming) in careAgentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est si Ministerul Mediului sunt parteneri incepand cu 1 iunie 2018.

Continuare >>>