Noutati
Prima editie a Festivalul Picnic cu Scofeturi Moldovenesti
02/09/2016Nemtenii s-au bucurat in acest sfarsit de saptamana, 27 – 28 august 2016, in Parcul Tineretului si Curtea Domneasca, de festivalul Picnic cu Scofeturi Moldovenesti, dedicat identificarii, promovarii si cunoasterii traditiilor culinare specifice Regiunii Nord-Est, dar si promovarii producatorilor locali, atat in domeniul bucatelor, cat si in cel al artizanatului. Acest eveniment este o initiativa a Centrului Europe Direct Nord-Est si a fost organizat cu sprijinul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADR Nord-Est), impreuna cu Consiliul Judetean Neamt, Primaria Municipiului Piatra Neamt, Camera de Comert si Industrie Neamt, Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare”, Asociatia Valea Ozanei, Forumul Montan Neamt si ANTREC Romania.
(click pe foto pentru album intreg)
Spectacolele din prima zi au debutat in Parcul Tineretului, cu ansamblul folcloric Floricica de la Munte, din cadrul Centrului pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare” Neamt, menit sa dea tonul si sa incalzeasca atmosfera in introducerea concursul gastronomic „Heritage Flavours Day”. Intrecerea intr-ale gatitului a fost jurizata de Ramon Chicireanu, concurent la Master Chef, promotor in campania de marketing Lidl, precum si de chef Liviu Morarescu, Manager Complex Hotelier Mariko Inn. Concursul s-a derulat timp de trei ore, in piateta de la Curtea Domneasca. In competitie s-au inscris douazeci de concurenti, la cele doua categorii, respectiv preparate si produse, atat bucatari profesionisti, cat si amatori. Premiile puse in joc au fost adjudecate de catre sapte participanti, cei care s-au prezentat cu cele mai gustoase si aspectuoase preparate, dupa retete traditionale moldovenesti, dar si reinterpretari ale acestora.
Marele Premiu de 2600 lei a fost castigat de pensiunea Bia Papadia, reprezentata in concurs de Nathalie Alistar, cu o reteta traditionala reinterpretata, de hribi cu smantana.
Sarbatoarea din centrul Piatra Neamtului a durat o zi intreaga in Parcul Tineretului si la Curtea Domneasca. Inca de dimineata, in Parcul Tineretului au fost prezenti producatori si artizani din regiune – Neamt, Iasi, Botosani si zona Bucovinei. Targul s-a desfasurat sambata si duminica, cuprinzand exponate de artizanat si bucate din cele mai diverse (produse din carne, branzeturi, dulceturi, conserve, miere, dulciuri hand made), oferind de asemenea organizatiilor non-profit si de tineret ocazia de a se promova.
Concertele de muzica folk au inceput de dupa-amiaza in Parcul Tineretului, cu recitalul tanarului Flaviu Ciubotaru, in parteneriat cu evenimentul Filmul de Piatra. Prima seara de festival a prilejuit prezenta la Piatra Neamt a doua mari nume ale folkului romanesc, Nicu Alifantis si Ducu Bertzi, care au strans la un loc peste 2000 de fani la Curtea Domneasca, veniti pregatiti, cu versurile invatate, astfel ca Piatra Neamtul a cantat intr-un glas pana la caderea noptii. Cunoscutul folkist Walter Ghicolescu, artistul matematician, a oferit un spectacol de exceptie in deschiderea programului de pe scena Curtii Domnesti, cu un recital presarat cu jocuri de cuvinte poetice.
Festivalul a continuat cu o zi de duminica dedicata folclorului din zona Moldovei. Portul popular a fost sarbatorit printr-o parada a iilor, in Parcul Tineretului. Elevii de la Scoala Populara de Arte, din cadrul Centrului pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare” Neamt, au deschis programul de dansuri si muzica moldoveneasca, urmati de ansamblurile folclorice Dor Vanatorean, al Comunei Vanatori-Neamt, si Izvoarele Borcutului, din Borca, Neamt.
Interesul deosebit de crescut, manifestat de producatorii si pensiunile din Regiunea Nord-Est de a participa la acest gen de evenimente, ii determina pe organizatori, ca la editia urmatoare sa identifice o locatie noua, care sa ofere o suprafata de expunere mult mai mare standurilor, conditii mai bune pentru gatit in aer liber si demonstratii de cooking live. Conceptul de eveniment va cuprinde in continuare concursul gastronomic, prin care dorim sa ii determinam pe cei mai buni bucatari amatori sau profesionisti sa aduca la lumina si sa faca cunoscute retete deosebite din zona Moldovei.
Prima editie a festivalului-concurs Picnic cu Scofeturi Moldovenesti a fost o sarbatoare a traditiilor locale, a portului popular si a bucatelor de la ospaturile si din camarile moldovenesti; a oferit oportunitatea gospodinelor si bucatarilor nostri sa isi etaleze maiestria intr-ale gatitului si, desigur, a adus un omagiu folkului romanesc prin prezenta la Piatra Neamt a unor reprezentanti de seama ai acestui gen muzical, intotdeauna drag publicului, peste generatii.