Noutati
17 ani - varsta adolescentei, entuziasmului, prilej de redescoperire si de privire curajoasa spre viitor
01/04/2016Noi, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, implinim astazi 17 ani de activitate in domeniul dezvoltarii regionale din Romania. Am fost considerati pioneri, am trecut impreuna multe examene, unii ne considera laureati, avem colegi profesori / formatori, dar cu siguranta vom ramane mereu elevi si vom recunoaste ca vom mai avea intotdeauna ceva de adaugat la experienta noastra.
Multumim tuturor partenerilor nostri de invatare: Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Comisia Europeana, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Ministerul Fondurilor Europene, beneficiari, consultanti, parteneri internationali in proiecte de cooperare, profesori, oameni de afaceri, jurnalisti si tuturor celor care au transformat simple intalniri in “lectii invatate”.
Cu un exercitiu financiar 2007-2013 incheiat cu 90% grad de absorbtie (o medie a POR si POS CCE) , cu un Plan de Dezvoltare Regionala ambitios pentru 2014-2020, cu planuri mari pentru extinderea activitatii pe plan international si cu provocarea noului Program Operational Regional, echipa ADR Nord-Est priveste spre trecut cu recunostinta si spre viitor cu emotie si speranta unui mai bine pentru intreaga Regiune.
Daca si noi vom putea contribui cu putin la acest deziderat, atunci misiunea noastra va fi fost indeplinita!
La multi ani!