Noutati
Salonul Regional al Inovarii
09/04/2009Sub egida Anului European al Creativitatii si Inovarii, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, organizeaza in data de 8 mai 2009 expozitia “Salonul Regional al Inovarii” in cadrul evenimentului “Oportunitati de finantare a proiectelor de cercetare-dezvoltare si inovare“. Aceasta actiune se va desfasura la Universitatea George Bacovia din Bacau si se va bucura de participarea Organismelor Intermediare pentru programele cu finantare din Fonduri Structurale, a universitatilor, structurilor de cercetare, societatilor comerciale si autoritatilor publice locale.
Scopul acestui eveniment este familiarizarea potentialilor beneficiari cu tipurile de finantari active pentru Regiunea Nord-Est in 2009, conditiile de acordare a finantarii, serviciile de sprijin oferite de unitatile de implementare specializate, diseminarea informatiilor legate de numarul aplicatiilor depuse deja si aflate in proces de evaluare/implementare pentru a stimula apetitul pentru proiecte si a incuraja stabilirea de parteneriate intre mediul de afaceri si mediul de cercetare.
Actiunea se va desfasura pe doua planuri: un seminar de informare cu potentialii beneficiari de finantari nerambursabile care doresc sa initieze proiecte in domeniul inovarii si o expozitie regionala de produse si tehnologii rezultate ale cercetarii romanesti din Regiunea Nord-Est, care se caracterizeaza prin grad de noutate si impact de piata.
Avand in vedere faptul ca aceasta prestigioasa manifestare expozitionala este cu larga adresabilitate catre industrie, exponatele ce vor fi selectate in vederea prezentarii vor fi exclusiv din Regiunea Nord-Est astfel incat sa asiguram conditiile necesare pentru a dimensiona cererea si oferta de inovare din regiunea noastra. Evenimentul va reprezenta o oportunitate deosebita de stimulare a comunicarii si actiunii in parteneriat intre reprezentantii mediului de afaceri, administratiei publice locale, universitatilor si institutiilor de cercetare-dezvoltare.intentioneza sa se implice in aceste domenii de actiune.
Pentru mai multe informatii acceseaza documentul atasat.