Noutati
Pulsul interesului pentru investitii s-a masurat la Bacau
12/11/2007In perioada 1-2 noiembrie 2007, s-a desfasurat la Bacau Forumul Regional de Investitii Nord-Est Romania, editia a IV-a. Evenimentul a fost organizat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est in parteneriat cu Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bacau, dar si autoritatile locale: Primaria Municipiului Bacau, Consiliul Judetean Bacau si Institutia Prefectului – Judetul Bacau.
In prima zi a evenimentului, cei peste 150 de participanti – reprezentanti ai organizatiilor publice centrale si locale, societati comerciale, firme de consultanta, institutii financiare romanesti si straine, organizatii internationale, au asistat sub cupola Salii de Conferinte Agricola International la Conferinta „Dezvoltare regionala durabila in contextul inovarii”. Conferinta a fost deschisa de D-l Dragos Benea – Presedintele Consiliului Judetean Bacau, D-l Romeo Stavarache – Primarul Municipiului Bacau, D-l Gabriel Berca – Prefectul Judetului Bacau, D-l Iulian Movila, Directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bacau si D-l Constantin Apostol – Director General ADR Nord-Est si a continuat cu 3 sesiuni in plen si 2 ateliere de lucru dedicate inovarii si aspectelor de mediu.
Expunerile in plen au insistat pe prioritatile de dezvoltare ale Romaniei in etapa post-aderare la Uniunea Europena, capacitatea inovativa a Regiunii Nord-Est de a utiliza instrumentele de sprijin in scopul cresterii competitivitatii regionale, importanta strategiei in promovarea proiectelor care contribuie la cresterea economica si importanta strategiilor de mediu la nivel regional. Au fost primite cu mare interes prezentarile partenerilor internationali (din Italia si Spania) care au impartasit experienta lor in absorbtia Fondurilor Structurale, cu accent pe dificultatile care pot interveni dar si pe solutii.
Cea de-a doua parte a evenimentului, cu un pronuntat carcater practic s-a desfasurat pe 2 noiembrie in sediul Parcului Industrial HIT Hemeius. Denumita generic Bursa de contacte, initiativa s-a dorit cadrul de discutie si interactiune intre principalii actori implicati in elaborarea si implementarea proiectelor de dezvoltare: potentiali beneficiari de finantari nerambursabile, Autoritati de Management si Organisme Intermediare pentru gestionarea Programelor Operationale, banci, firme de sprijinire a afacerilor si firme de consultanta, precum si companii din sectorul constructiilor. Toti cei interesati au avut ocazia sa simuleze traseul de la ideea de proiect pina la implementarea cu succes a acestuia. Dintre firmele care au fructificat ocazia de a-si prezenta serviciile amintim: Relians, Avensa, Addvances, Halcrow, LKN Consulting si Siveco la sectiunea consultanta si sprijinirea afacerilor, BCR, BRD, Banc Post, Banca Transilvania, Piraeus Bank, Unicredit, Banca Carpatica la sectiunea institutii fiinantatoare, Nova Construct Iasi si Alconep Tg. Ocna la sectiunea constructii. „ A fost prima initiativa de acest gen desfasurata la nivel regional. Suntem multumiti ca am raspuns nevoii colaboratorilor nostri de a crea o platforma unica de informare si schimb de experienta intre cei care ofera solutii financiare, expertiza si aptitudini si cei care au idei de proiecte pentru a asigura accesul transparent si selectia serviciilor in vederea dezvoltarii proiectelor finantate din Fonduri Structurale la nivelul Regiunii Nord-Est. Cu siguranta vom mai face astfel de intalniri, cu atit mai mult cu cit exercitiul implementarii Programelor de finantare va aduce cu sine si multe provocari” a declarat Constantin Apostol, Director General ADR Nord-Est.
Reflectarea si vizibilitatea evenimentului a fost asigurata, la nivel local, regional si national, prin televiziune, presa scrisa si audio de catre cei peste 20 de reprezentanti ai mass-media prezenti in cele doua zile de manifestari.
In sectiunea Inovare/Evenimente si Noutati/Evenimente puteti gasi si documentele prezentate in timpul conferintei.