Noutati
Viitorul cooperarii teritoriale europene post-2020 va fi dezbatut in cadrul primei editii a 'Universitatii Cooperarii Teritoriale Europene. Smart Transnational Cooperation'
18/10/2018In perioada 20 - 22 noiembrie 2018, Ministerul Dezvoltarii si Administratiei Publice va organiza prima editie a Universitatii Cooperarii Teritoriale Europene, ce va fi gazduita de Biblioteca Nationala a Romaniei. Evenimentul isi propune sa consolideze comunitatea cooperarii teritoriale europene, sa vina in intampinarea nevoilor beneficiarilor programelor din cadrul Obiectivului Cooperare Teritoriala Europeana si sa faciliteze un cadru pentru o mai buna interactiune intre programele operationale finantate din instrumentele politicii europene de coeziune.
"ETC UNIVERSITY. Smart Transnational Cooperation 2018" include training-uri, sesiuni de tip market place, prezentari interactive precum si o dezbatere asupra viitorului programelor CTE post-2020, in contextul lansarii propunerilor de regulamente pentru arhitectura institutionala a viitoarei perioade de programare financiara 2021–2027 si a preluarii Presedintiei Consiliului UE de catre Romania la data de 1 ianuarie 2019. Sesiunile constituie o buna oportunitate de a invata din cele mai bune practici de cooperare transnationala si interregionala, de a analiza oportunitatile oferite de urmatoarea perioada de programare si de a perfectiona tehnicile de implementare a proiectelor CTE.
Participarea la eveniment este conditionata de completarea formularului de inregistrare disponibil pe site-ul evenimentului www.smartetc.eu. Informatii suplimentare pot fi solicitate la: telefon 0372.111.369, email: contact@smartetc.eu.