Noutati
Crestere economica si guvernare in Regiunea Nord-Est, cu sprijinul Comisiei Europene
22/02/2016Pe data de 18 februarie 2016, a avut loc la Piatra Neamt o reuniune de lucru organizata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est si Joint Research Centre (JRC) – Centrul Comun de Cercetare Stiintifica al Comisiei Europene – pentru a marca debutul, in Regiunea Nord-Est, a proiectelor„Avantajele competitive si potentialul de specializare inteligenta de la nivel regional din Romania” si „Sprijin pentru crestere economica si guvernare in regiunile europene mai putin dezvoltate”.
Derulate in cadrul Actiunilor Preparatorii ale Parlamentului European dedicate regiunilor cu crestere eonomica redusa, si beneficiind de parteneriatul DG REGIO, cele doua proiecte au ca scop acordarea de asistenta tehnica pentru elaborarea si monitorizarea strategiei regionale de specializare inteligenta (RIS3) si facilitarea interconectarii acesteia cu strategia nationala de profil, prin identificarea si sprijinirea exploatarii potentialului economic si de inovare al regiunii, si cu cu sprijin partenerial trans-national si inter-regional.
Scopul intalnirii de la Piatra Neamt a fost de a introduce si pozitiona diferitele categorii de actori regionali (autoritati publice, mediul academic si de afaceri) fata de procesul regional de specializare inteligenta, de a stabili obiectivele si asteptarile pe care le au ADR si Regiunea Nord-Est de la acest proiect.
Cu acest prilej, ADR Nord-Est a accentuat importanta realizarii unui plan comun de actiune dedicat cresterii capacitatii de implementare a RIS3 la nivel regional si optimizarii capacitatii de descoperire antreprenoriala, precum si identificarii si solutionarii eficiente a provocarilor din domeniu. A fost subliniata, de asemena, importanta imbunatatirii colaborarii dintre universitati si industrie, atat in domeniul cercetarii aplicate, cat si al corelarii programelor de formare cu cerintele concrete ale economiei locale.
La aceasta prima intalnire cu scop exploratoriu, au participat reprezentani ai consiliilor judetene din Regiunea Nord-Est, ai principalelor Universitati din capitala Moldovei, reprezentanti ai mediului de afaceri si ai societatii civile, care vor face parte, alaturi de JRC, ADR Nord-Est si alte parti interesate din regiune, dintr-un grup de lucru interdisciplinar dedicat acestui proiect.
Implementate cu incepere de la 1 ianuarie 2016, in regiuni din sapte tari europene (Romania, Polonia, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria si Bulgaria), cele doua proiecte vor avea o durata de desfasurare de 2 ani.