Noutati
Regiunea Nord-Est prezenta in cadrul Forumului Economic de la Krynica, Polonia
18/09/2015In perioada 07-11 Septembrie 2015 reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est au participat la manifestarea de anvergura a celei de-a 25-a editie a Forumului Economic de la Krynica, Polonia, numita si „Davos-ul din Est”. Fiind cea mai mare conferinta de acest tip din Europa Centrala si de Est, Forumul Economic aduce impreuna, an dupa an, mai mult de 3.000 de persoane din 60 de tari din Europa, Asia Centrala si Statele Unite ale Americii. Participantii la acest eveniment sunt presedinti, prim-ministri, reprezentanti ai parlamentelor, institutiilor UE, sefi de banci centrale, burse, agentii guvernamentale si regionale, lideri de companii si reprezentanti ai mediului universitar. Importanta Forumului Economic este bine intarita de mass-media din intreaga Europa si dincolo de ea, datorita eforturilor a mai mult de 500 de jurnalisti prezenti la Forum in fiecare an.
Evenimentul ce a avut loc la Krynica, o statiune turistica montana din sudul Poloniei, in apropiere de granita cu Slovacia, la aproximativ 2 ore de Cracovia, a avut in prim plan teme de actualitate din agenda Europei: conflictul din Ucraina, securitatea energetica, problema migratiei, Rusia, dar si chestiuni legate de atragerea de investitii straine directe, administrarea companiilor de stat si private, descentralizare. Aceste teme, dar si alte subiecte de interes, au fost discutate in peste 280 de dezbateri cu durata de o ora, desfasurate in paralel in 28 de sali de conferinta, pe parcursul a 3 zile.
Participarea ADR Nord-Est in cadrul programului de evenimente a avut ca obiectiv promovarea oportunitatilor investitionale ale Regiunii dar si construirea si consolidarea unor parteneriate de colaborare cu perspectiva regionala si europeana.
Dna Gabriela Macoveiu , Directorul Directiei Comunicare, Cooperare si Dezvoltarea Afacerilor din cadrul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala a avut o interventie in cadrul dezbaterii „Modul de a atrage noi investitii intr-o regiune” unde au fost abordate chestiuni legate de sprijinul acordat de catre autoritatile centrale in dezvoltarea regiunilor, stimulentele oferite ca instrument corect si eficace in atragerea de investitori, dar si despre cum investitiile influenteaza calitatea vietii oamenilor in regiune.
Seria evenimentelor a continuat cu o dezbatere, unde reprezenanti ai autoritatilor locale, consultanti independenti si jurnalisti au avut ocazia de discuta despre tema „De la calitatea brandului la dimensiunea investitiei”. In cadrul acestei dezbateri Dl. Cristian Zama, Directorul Organismului Intermediar POS CCE ADR Nord-Est, a avut o alocutiune privind importanta unui brand puternic in procesul de atragere a unui potential investitor, posibilitatea de a atrage investitii substantiale in cazul in care un oras sau o regiune nu au un brand propriu si despre eforturile comune si cooperarea dintre actorii locali, ca abordare de succes in crearea unui climat atractiv pentru investitori.
In cadrul dezbaterii „Descentralizarea puterii - proces, beneficii si riscuri”, dna. Gabriela Macoveiu a prezentat experienta Regiunii Nord-Est in cadrul procesului de descentralizare din Romania, dar si elemente privind complexitatea, oportunitatile si riscurile aferente punerii in aplicare a unui astfel de demers, ca instrument de eficientizare a institutiilor statului.
Participarea in cadrul acestui eveniment a inclus si o vizita de lucru in Cracovia, la sediul Centrului pentru Afaceri Malopolska, o initiativa comuna a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Malopolska, Biroului Maresalului Regiunii Malopolska si a Parcului Tehnologic Cracovia, entitate care are atributii ce vizeaza servicii pentru atragerea investitiilor straine directe, sustinerea exportatorilor si promovarea economica a regiunii. Discutiile s-au axat pe schimbul de informatii privind modul de organizare si mecanismele de lucru promovate de acest centru ale carui rezultate sunt recunoscute inclusiv la nivel european, Regiunea Malopolska fiind laureata a premiului Regiune Europeana Antreprenoriala, editia 2016, concurs organizat de Comisia Europeana.
Avand in vedere rolul pe care ADR Nord-Est il are in implementarea POR 2014-2020, s-a organizat o intalnire cu reprezentantii Departamentului pentru Managementul Programelor Operationale din cadrul Oficiului Maresalului Malopolska. Din perspectiva unei regiuni care va gestiona un Program Operational Regional in valoare de 2,5 miliarde de Euro, au fost punctate accente legate de elementele critice pentru succes in implementarea programului in special pentru domenii ca eficienta energetica, mobilitatea urbana durabila si folosirea instrumentelor financiare sau promovarea initiativelor plasate sub responsabilitatea comunitatilor locale.
Ambele institutii intervievate au manifestat disponibilitate pentru cooperare si dialog in viitorul apropiat.