Descoperiti Regiunea Nord-Est

Misiunea noastra

ADR este un generator de dezvoltare economico-sociala a Regiunii Nord-Est. ADR elaboreaza si promoveaza strategii, atrage resurse, identifica si implementeaza programe de finantare si ofera servicii pentru stimularea cresterii economice durabile, a parteneriatelor si spiritului antreprenorial.

.....................................................................

Ghidul Investitorului
pentru Regiunea Nord-Est

.....................................................................

Descopera Nord-Estul Romaniei

.....................................................................

Surse de finantare

Viziteaza pagina web dedicata Regio in Regiunea Nord-Est!

Evenimente

Esti aici: ADR Nord-Est

Noutati

Startup Activator: Pasiune, creativitate, curaj si o picatura de sprijin, in slujba unor visuri implinite

20/12/2019

La sfarsit de an se numara nu doar faptele bune, ci si startup-urile infiintate prin Proiectul Startup Activator, care tot anul au lucrat ca in preajma Craciunului sa isi faca prezenta simtita in orasul Piatra Neamt.

Povestea celor 75 antreprenori din Regiunea Nord-Est a inceput in ianuarie 2018, an in care au urmat un curs de antreprenoriat alaturi de alte 500 de persoane iar mai apoi au participat la concursul de planuri de afaceri si s-au numarat printre castigatori. A fost un an al emotiilor si al visurilor implinite, iar 2019 a continuat cu acelasi trend, invatare si iar emotii. Cei 75 de antreprenori au efectuat un stagiu de practica la o firma cu activitate similara cu a lor, au avut parte de sesiuni de mentorat, iar in data de 12 iulie au semnat contractele de subventie si doua luni mai tarziu au primit avansul ca sa isi puna in aplicare planul de afaceri.

Dintre cei 75 de castigatori care isi vor realiza visul, ADR Nord-Est sprijina 30 dintre ei, toti din Piatra Neamt.

Gheorghe-Zamfir Maier, Gigi pentru cunoscuti, are 39 de ani si acum 10 ani a ales sa lase Reghinul pentru Piatra Neamt.  Inca de la finalizarea facultatii, Gigi a lucrat in industria mobilei si intotdeauna i-a placut sa faca lucruri inedite, sa isi puna amprenta pe fiecare lucru care i-a trecut prin mana. Din pacate, mobila de serie si cea la comanda nu i-au lasat prea mult loc de manevra, asa ca, acum 2 ani, pur si simplu s-a hotarat sa faca biciclete din lemn. Pasiunea pentru biciclete a avut-o dintotdeauna dar nu mai facuse niciuna. Intr-o sambata din aprilie 2017 s-a inscris la un concurs de design la care s-a angajat sa participe cu 3 biciclete din lemn complet functionale. Cu o luna inainte de concurs s-a apucat de treaba, design, schite si realizarea manuala a tuturor componentelor. Asa au fost create bicicletele, doua clasice, Vulturul si Scorpionul, biciclete hand-made cum ii place lui sa spuna. Cea de-a treia bicicleta, de dama, are kit electric si un cos cu flori roz. Pentru ca nu ii place risipa de lemn, Gigi are grija si de deseurile de la biciclete, din care mestereste niste veioze foarte simpatice. Woodart Bike este brandul sub care ii gasiti produsele.

Petronela Pisaltu a transformat o pasiune in afacere, pentru ea florile reprezinta  modul ideal de exprimare a unei stari. Ii place sa aiba mana libera la aranjamentele florale pentru ca astfel creativitatea ei este fara limite. Pastel s-a lansat in Piatra Neamt la sfarsitul lunii noiembrie si isi asteapta clientii cu servicii de decorare pentru evenimente si buchete care incanta simturile.

Mihaela Munteanu este IT-ista si mamica preocupata in permanenta de educatia fetitei ei si cum in vacanta de acum doi ani a vizitat in Franta un muzeu al stiintelor pe intelesul copiilor a stiut ca trebuie sa faca ceva asemanator la Piatra Neamt. Dupa 16 ani in care a colaborat cu diferite companii si institutii precum Dell sau Comisia Europeana, Mihaela a renuntat pentru a  avea  un impact pozitiv asupra comunitatii din Regiune. IQ Space Educational este un loc in care stiinta se invata prin joc si joaca, are exponate care se pot atinge, care misca, isi schimba forma, vorbesc cu tine si iti raspund la intrebari. Pepper The Robot a fost in premiera la Piatra Neamt sa discute cu toti copiii, indiferent de varsta.

In cazul in care sunteti in pana de idei pentru achizitionarea unui cadou, puteti sa treceti pragul florariei Rova Crazy Flower Shop, care va ofera o gama diversa si traznita de aranjamente florale cu legume, fructe si dulciuri. Buchetele supa de legume si zacusca cu vinete au facut furori toamna aceasta. Corina Petria, fondatoarea acestei afaceri vine din zona bancara si crede ca ideile nastrusnice au acum un loc in care pot fi puse in practica.

Catalin Dabija a urmat cursurile Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi", Facultatea de Arhitectura G.M. Cantacuzino din Iasi, in perioada 2008-2014, finalizand Ciclul I - studii universitare de licenta si Ciclul II - studii universitare de masterat. Ulterior, a urmat un stagiu profesional obligatoriu la doua birouri de arhitectura din orasul Piatra Neamt. In vara anului 2018 a finalizat cu succes examenul organizat de catre Ordinului Arhitectilor din Romania, devenind astfel arhitect cu drept de semnatura, inscris in Tabloul National al Arhitectilor. Acel moment a reprezentat punctul de plecare in cariera sa de antreprenor, luand astfel nastere ARHIDAB PROIECT, un birou de arhitectura ce ofera servicii de inalt profesionalism in domeniul proiectarii de cladiri.

Gabriel Stanescu a deschis un studio foto profesional in Piatra Neamt iar in aceasta perioada isi asteapta clientii cu un decor de Craciun ce aminteste de casuta bunicii. Puteti darui celor dragi o sesiune foto cadou.

Daca sunteti talentati, aveti oportunitatea ca, in prag de Sarbatori, sa va puteti inregistra propria dumneavoastra colinda, in cel mai nou si modern studio de inregistrari din Piatra Neamt. Ciprian Chirvase, fondatorul Saint Sound Records & Studios, va impartasi cu cei dornici de inedit cate ceva din pasiunea sa pentru muzica.

Ca sa isi poata duce proiectele la bun sfarsit, orice antreprenor are nevoie de multa, multa cafea, de aceea Evelin Miron s-a gandit sa fie cel mai bun furnizor de cafea proaspat macinata si impecabil preparata. Dev Coffee Shop deschide la 7 dimineata ca sa se asigure ca toti iubitorii de cafea de specialitate isi primesc doza zilnica de energie.

Pe langa o cafea buna merge si o clatita calda cu multa ciocolata sau poate o clatita sarata cu omleta. Mihaela Martinas are grija sa ofere un mic dejun consistent sau poate un pranz rapid celor care sunt pe fuga dar vor sa manance sanatos. Vive la Crepe!



Toate stirile »